vineri, 11 aprilie 2008

Praf de stele pentru Alina

Alina e unul dintre "fanii" mei cei mai infocaţi. Adică, eu cred că nu se astepta ca tipa aia despre care zice că vorbeşte puţin şi e foarte calmă (oare mă cunoşti destul de bine, Alina???) să aibă un asemenea hobby. Şi m-a bătut aşa de mult la cap să vadă tot ce fac eu aşa că acum câteva zile am cedat şi i-am adus la serviciu "cutia cu maimuţe". Şi m-a bucurat faptul că i-a placut ce a văzut.

În urma "sedinţei de shopping" la birou, braţara Praf de Stele (Alina, o fi praf de meteorit???) de azi i-a revenit Alinei, alături de colierul mov cu bleu Beduin.

În ceea ce priveşte tehnica brăţării să zicem că, într-o traducere aproximativă, s-ar numi împletitură în unghi drept (raw - right angle weave) sau mai exact o variaţiune pe tema raw, una dintre cele mai grele tehnici din punctul meu de vedere, pe care până de curând nici nu am încercat-o pentru că presupune să lucrezi cu două ace şi te cam încurci la un moment dat. Dar efortul merită, zic eu. În ceea ce priveşte materialul folosit: perluţe gri deschis şi margele de nisip gri mai închis şi gata, a ieşit ce vedeţi mai jos.














PREŢ: 30 RON
VÂNDUTĂ
pentru comenzi şi sugestii de culori va aştept pe mail sau mess

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu