Se afișează postările cu eticheta galben. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta galben. Afișați toate postările

duminică, 6 iunie 2010

Pauză...

Cum toate lucrurile sunt frumoase dacă sunt în cantităţi mici, am decis că e momentul să iau o pauză de la blog şi o pauză de mărgelit.

Acestea fiind zise, să trec acum la câteva detalii tehnice:

- dacă vă place ceva din ceea ce vedeţi mai jos puteti să îmi daţi un mail (îl găsiţi la profil-contact) şi încercăm să rezolvăm cumva problema (fie vă trimit bijuteria prin poştă, fie ne întâlnim personal), în măsura în care produsul mai este disponibil.

- pentru perioada următoare, este posibil să mă mai găsiţi la unul sau două târguri prin frumoasa noastră Capitală.

- blogul rămâne deschis la comentarii aşa că feel free to comment if you like.

- pentru "fetele cu mărgele" cu care am devenit prietenă de-a lungul ultimilor ani, sunt oricând la dispoziţie pe mail şi ceva mai rar, dar sunt, pe mess.

- blogul este termporar închis, adică nu voi mai posta, dar rămâne vizibil pentru oricine, iar comenzile vor fi acceptate numai prin mail si dacă sunt ferme (în sensul că ştiţi foarte clar ce anume doriţi).


Pentru a face despărţirea mai uşoară am să vă arat şi ultima mea creaţie, o broşă la care am lucrat două zile şi cu care particip la concursul iniţiat de Clubul Designerilor de Bijuterii: o floare de orhidee din mărgele ceheşti lila şi aurii, cu o perlă naturală şi un fluturaş din mărgele Delica negre şi roşii (multumesc Mica, după cum vezi au ajuns pe mâini bune!). De ce o orhidee? Pentru că este (a fost, în urmă cu ceva vreme) floarea mea preferată (mai ales în perioada liceului) şi pentru că îmi aminteşte de vremurile alea şi de colegul meu de bancă de atunci şi pentru că el îmi oferea orhidee.


PREŢ: 60 RON
RP-0A-0001

luni, 24 mai 2010

Colecţia Flora: Sweet as a... Bee

Nu e floare, dar...are atâtea influenţe din colecţia Flora, încât nu putea să nu facă parte din ea, aşa că vă prezint, în premieră mondială :D, cea mai proaspătă creaţie din "cuptorul" meu: colierul cu albinuţă, aflată chiar la locul de muncă, mai exact pe fagurele ei.

Baza colierului este lucrată într-un soi de, să îi zicem, netting brodat, mai precis efectul de fagure este creat de plasa aurie lucrată cu mărgele de 2 mm în netting pe aţă specială, peste care am revenit şi am brodat mii de alte mărgeluşe galbene şi portocalii care dau efectul de faguri plini cu miere. Nu în cele din urmă, albinuţa este lucrată în peyote tubular cu mărgele de 2 mm negre şi galbene (aripile sunt transparente) pe gută, pentru a-i conferi aspectul tridimensional. Ce mi-a plăcut în timpul în care lucram la el este modul rapid în care se formează plasa de bază atunci când începi să te deprinzi un pic cu netting. Ce nu mi-a plăcut a fost în mod cert partea de broderie, foarte migăloasă şi care probabil mi-a ocupat cea mai mare parte din timp, dar una peste alta, a fost o experientă interesantă de îmbinare a mai multor tehnici pentru a reda cât mai fidel o fărâmă de natură.



PREŢ COLIER: 150 RON

duminică, 25 aprilie 2010

Floarea soarelui şi maci, pardon, gerbera

Îmi flutură tot felul de idei creţe prin cap de când m-am apucat de colecţia Flora. Aşa de creţe încât majoritatea bijuteriilor se transformă în flori, fie că vreau acest lucru fie că nu.

Nu îmi dau seama dacă e bine sau nu, cert este că nu sunt singurele idei şi că mai am o colecţie în plină desfăşurare (bine, e lucrată în proporţie de 80% şi a pornit de la un model de peyote 3D pe care îl am de la Laura, gata, deja am spus prea multe).

Buuun, şi dacă toate mărgelele care mi-au picat în mână în ultimul timp s-au transformat în modele florale, de ce nu şi două perechi de cercei în brick şi herringbone sub formă de floarea soarelui şi de (hmmm! să le zicem) maci. Here you have them, fresh for the summer look!

LATER EDIT: am primit o idee mai buna pentru cerceii roşii - seamănă mai mult a gerbera decât maci, deci mă conformez: floarea soarelui şi gerbera!



PREŢ: 25 RON/pereche

joi, 15 aprilie 2010

In love with Karmen sau partea a doua din colecţia populară

...Sau ce făceam eu în Săptămâna Mare în loc să mă ocup de curăţenia generală. :D

După târgul de la Muzeul Ţăranului mi-a revenit cheful pentru colierele de inspiraţie populară şi cum aveam în plan să încerc un model pe care îl ştiam mai demult, dar mi l-a reamintit Adina atunci când căutam disperată o variantă de zgărdană cu colţuri m-am apucat de treabă şi a ieşit primul colier Karmen - pe aţa, la baza gâtului, din mărgele de nisip de 2 mm negre, verzi şi galbene.


PREŢ: 50 RON

Cum nu puteam să mă opresc aici, am adaptat modelul după imaginaţia mea creaţă şi a ieşit un alt colier Karmen, de data aceasta mult mai lung şi având ca dominantă mărgelele aurii de 2 mm, completate de unele verzi şi negre.



PREŢ: 65 RON

joi, 25 martie 2010

Poiana Narciselor

În criză mare de timp, dar într-o stare extrem de bună. Nu m-am apucat să pregătesc nimic pentru târg, nu ştiu nici măcar cu ce o să mă îmbrac mâine, nu mai vorbesc de pregătit bijuteriile şi planşele şi punguţele şi tot ce mai trebuie, dar azi sunt bucuroasă că mi-am regasit o veche prietenă, care (culmea ironiei?) are foarte multe lucruri în comun cu mine (mă refer la lumea handemade) fără să fi mai ştiut ceva una de alta de vreo 15 ani.

Mă tot gândesc şi răzgândesc cu privire la colierul de Paşte pentru Forumul Roz. Probabil este una dintre piesele la care am muncit cel mai mult şi care mi-a dat cele mai multe bătăi de cap. L-am lucrat aproape în întregime, pentru a-l desface în următoarele zile, cel puţin baza am făcut-o de vreo 3 ori şi nu am fost multumită, iar de când l-am terminat de fiecare dată când mă uit la el mă încearcă senzaţii contradictorii: uneori (foarte rar) am senzatia că e foarte frumos, de cele mai multe ori nu imi place. Şi în legătură cu numele am avut mai multe idei, dar până la urmă a rămas Poiana Narciselor. Ce legătură este între narcise şi Paşte nu am idee, dar în mintea mea dacă trebuie să numesc o singură floare potrivită pentru această sărbătoare, ar fi narcisa. Nu ştiu de ce şi oricât de mult m-am străduit nu am reuşit să îmi dau o explicaţie logică.

Am pornit în realizarea colierului de la o altă piesă, cea făcută pentru competiţia de la Mariashop. Numai că de data aceasta am dus ideea un pic mai departe. Baza este lucrată în netting pe aţa cu mărgele de nisip de 2 mm albastre (cer), maro (pământ), nuanţe de verde (iarbă şi frunze). Am adăugat câteva rămurele verzi pe care am adaptat tehnica coralling pentru a obţine un fel de frunzuliţe şi în final... 3 narcise în pas brick şi herringbone (2 albe şi una galbenă).

Am zis oare că nu sunt multumită nici de poze?





vineri, 22 ianuarie 2010

Trei beduini

Încă mai am bijuterii din urmă pe care nu le-am postat pe blog. Mai precis trei coliere făcute imediat după Revelion şi pe care nu am reuşit să le fotografiez decât azi. Deocamdată colecţia de mărţişoare o ţin secretă :P până pe la mijlocul lunii februarie, dar pot să vă spun că a depăşit binişor cifra de 30 de piese în aproximativ 10 modele.

De sărbători am avut chef aşa să reiau o serie de modele pe care le făcusem în trecut şi m-am oprit asupra unui colier care mi-a mâncat pe puţin vreo două săptămâni la vremea la care l-am făcut prima dată, în urmă cu vreo 3 ani. Nu ştiam mare lucru despre mărgele şi aveam vreo două ace şi câteva punguţe de seed beads cumpărate de la mercerie. Ştiam să fac două tehnici: peyote şi ceva netting. Şi m-am încumetat să fac colierul beduin, pe care după ce l-am terminat am zis să nu o să îl mai repet niciodată. Dar au trecut 3 ani şi am făcut nu unul ci 3, în diverse variante de culoare. Şi interesant este că am reusit să fac unul în aproximativ două zile, ceea ce demonstrează că mi-am îmbunătăţit tehnica şi mărit considerabil viteza. Sau cum zic fetele de pe forum am început să înşir mărgele de nisip şi in somn?







PREŢ: 95 RON/bucată
Mai sunt disponibile doar cele bleu şi galben

joi, 7 ianuarie 2010

Expolzie dantelată

Am descoperit modelul de "plasă dantalată" (netting) ogalala undeva în preajma Crăciunului şi mi-a plăcut atât de mult încât de sărbători mi-am ocupat o parte din timp numai cu el. Cum resurse gratuite pe internet nu prea există cu acest model deosebit am făcut un mic tutorial pentru Beatricedesign şi Forumul Roz şi chiar le-am provocat pe "fetele cu mărgele" să-l încerce la rândul lor.

La cât de încântată am fost de el l-am încercat în mai multe variante, una mai simplă şi alte două la care am folosit şi o parte din cristalele cumpărate din Dragon. Bref, deşi mănâncă destul de mult timp, nu e foarte complicat şi mi-a plăcut.

Offtopic - constat că din cauza luminii naturale care e mai mult lipsă zilele astea, pozele mele sunt foarte proaste şi mă gândesc că totuşi ar trebui să învăţ să setez ceva mai multe decât butonul de macro de la aparatul de baby Canon :P

Şi acum, în ordinea apraţiei, aşa cum v-am obişnuit deja...Ogalala simplu în mov şi galben





PREŢ: 65 RON

Ogalala movuliu cu lanţ de cupru




PREŢ: 75 RON

Set ogalala în degrade - auriu, portocaliu, roşu









PREŢ SET: 170 RON
RP-0S-0003

miercuri, 6 ianuarie 2010

Memory herring trio

V-am spus că am o problemă cu pasul herringbone, da? O problemă în sensul bun al cuvântului. Nu mă plicitsesc niciodată de el. Cu atât mai mult de când am descoperit herringbone-ul răsucit şi am văzut ce minuni de brăţări pot ieşi din el atunci când firul este fixat pe memory wire. Aşa că în ultimul timp de fiecare dată când terminam cu proiect mai greu mă relaxam pentru câteva ore cu herringbone. Uite aşa s-au adunat nu mai puţin de trei brăţări, dintre care nu ştiu pe care aş alege-o ca fiind preferata mea, pentru că fiecare are ceva special.

Brazilian lime a fost prima dintre ele şi este cea mai groasă, are 5 spire, e văratică, veselă, într-o combinaţie de culori care mie îmi place mult de tot pentru că aminteşte de drapelul brazilian şi are la capete câte două biconice carilice verzi şi albastre.


PREŢ: 80 RON

Silver elegance a fost a doua şi cum îi spune şi numele este pretabilă unei ţinute mai elegante şi clasice, chiar unui office look, fiind lucrată din mărgele de 3 mm argintii şi negre şi având la capete câte un acceorii metalic, o mărgea acrilică neagră şi o mărgea de metal argintie.


PREŢ: 70 RON
VÂNDUTĂ

Blue waves - am terminat-o chiar azi, e ceva mai simplă, mai exact nu are decât două sfere şi ceva, un aspect uşor ondulat, dat de diferenţa dintre mărgele de 2 mm blue şi cele de 3 mm argintii şi se încheie cu un accesoriu metalic, o mărgeluşă argintie şi una de sticlă, argintiu cu varuri bleu la fiecare capăt.


PREŢ: 65 RON
VÂNDUTĂ

marți, 15 decembrie 2009

Winter candies

Am alungat mare parte din starea de nesufereală din zilele trecute cu o sesiune prelungită de cumpărături de cristale în Dragonul Roşu. La întoarcere ne-a prins vicolul şi am făcut aproape 6 ore din Colentina până acasă, dar una peste alta ziua a fost una plăcută.

Şi pentru că zăpada de afară mi-a amintit de copilărie, am ales să vă arăt astăzi un set ceva mai copilăros, unul care mie îmi inspiră bombonele colorate. L-am lucrat când decisesem să învăţ spirala dublă ADN. Mi-am dat seama în momentul în care a început să se formeze spirala că undeva greşeam şi ieşea altceva, dar mi-a plăcut atât de mult jocul de culori încât am decis să merg mai departe. Şi nu m-am oprit la o simplă brăţară, ci am adăugat acesteia o pereche de cercei şi un colier, ce are ca piesă centrală un pandantiv rotund în aceeaşi tehnică de "falsă spirală dublă".







PREŢ BRĂŢARĂ: 50 RON
PREŢ CERCEI: 30 RON
PREŢ COLIER: 50 RON
PREŢ SET COMPLET: 110 RON