Leaving...Bucharest for a better place!

În patru zile dispar din peisaj pentru o perioadă destul de lungă sau mai bine zis o perioadă pe care nu o ştiu încă. Mă duc să îmi trag sufletul printre nămeţi de zăpadă, sper eu, mă duc să fac cumpărături şi să ma plimb prin muzee. Aaa...si mai ales să fac poze în metrou. Cum nu o să am decât telefonul meu şi pe cel al lui tata, probabil calitatea va lasă de dorit, dar ce mai contează...


Dacă voi avea net promit să transmit live, dacă nu o sa scriu şi postez cand mă întorc. Până atunci sper să vă las cu soare în suflet şi cu zăpadă sub geamuri. Mă duc să îmi caut liniştea şi sper să o găsesc la 2000 de km de oraşul ăsta, fiecare mişcare a roţilor să mă vindece cate un pic de apatia ce mi-a intrat in suflet. Să ningă şi să fie frig!
Până la o nouă revedere, va las cu un bonus (nu întrebaţi cine cântă, de ce cântă, ce cântă...aaaa asta pot să zic...se cheama Noapte Neagră...restul cu altă ocazia).

Uneori soarele străluceşte

Uneori soarele străluceşte şi alteori se pierde printre nori...Şi cand vântul îmi bate în par în zilele mohorâte când ocolesc Casa Presei, uneori simt că trăiesc. Mai simt că trăiesc atunci când îmi trec vârfurile degetelor printr-o blăniţă pufoasă şi doi ochişori verzi mă fixează întrebător şi mi se cuibăreşte în braţe sau pe picioare cel mai iubit motan din lume.



Later edit: m-am jucat cu nişte free templates şi am pierdut bara din dreapta :((, cu tot cu prieteni, counter şi ce mai era pe acolo. Promit sa refac macar lista de prieteni ca de counter chiar nu mai îmi pasă. Deocamdată scriu pentru mine şi or să fie mai multe poze de peste tot şi poveşti despre stările mele sufleteşti, decât bijuterii...aşa că nu mă supăraţi că ma parolez :P.



Sunt zile în care ar trebui să simţi fericirea indiferent de ceea ce se întâmplă în jur. De exemplu zilele în care 331 vine greu şi e plin şi tu ai vrea să ai un amarât de loc într-un colţ de autobuz să îţi morfoleşti bucata de pizza de la Fornetti (care e din ce în ce mai scumpă şi mai proastă) sau să mai apuci să citeşti două pagini din cartea aia proastă şi să nu te privească nicio babă acuzator că o citeşti sau vreun şmecher să îţi citească peste umăr. Sunt zile în care mă simt împăcată cu toate astea. Azi chiar am zâmbit la toate astea. Mi-am amintit bucuria cu care am adormit cu o seara înainte cu pisoiul meu in braţe şi serenitatea pe care mi-a dat-o faptul că în plină iarnă mi-a înflorit o violetă de Parma mov.