marți, 24 iunie 2008

Picături de rouă...liliachii

Caniculă mare, domne', în Bucureşti...Ne-am fi topit de tot dacă nu aveam aer condiţionat în birou. Cum să te mai concentrezi pe aşa căldură şi când toata lumea în jur vorbeşte numai de vacanţă. Măcar am reuşit în cele din urmă să îmi programez un pic de concediu...deşi nu am stabilit spre ce zări o să pornim.

Cert este că o să avem parte de ceva mare (rămâne să stabilim daca ne hotărâm pe ultima sută de metri pentru Bulgaria sau România) şi probabil şi vreo două zile de relaxare la ţară. Să nu uit... la ţară vreau sa "jumulesc" câţiva păuni pentru că am niste idei de cercei :)), numai să-i prind sau să dau de ştire bunicilor înainte să ne ducem că am în plan câteva pene ale creaturilor. De la mare cu singuranţă că am să mă întorc iar cu un sac de scoici, de ar mai suporta balconul meu încă unul...

Şi uite aşa cu gândul la răcoare... mi-a venit ideea să denumesc setul de azi "picături de rouă".
Tehnica este un raw cu două ace şi "materia primă" perluţe ovale movulii şi gri şi mărgele de nisip gri. Am zis că o las mai moale cu movul???...m-am înşelat. Ştiu că nu se mai poartă vara asta şi m-au avertizat şi multe prietene, printre care şi Mirela, că nu mai e deloc "pe val", dar ce să fac dacă nu mă pot abţine. Mie îmi place...şi sper să vă placă şi vouă.










PREŢ BRĂŢARĂ: 25 RON
PREŢ COLIER: 40 RON
PREŢ SET: 60 RON

luni, 23 iunie 2008

O nouă "Asteride" de vară

Am lenevit ceva mai mult în ultima vreme în ceea ce priveşte postările pe blog, dar azi (la insistenţele câtorva prietene) m-am decis că mica perioadă de pauză a luat sfârşit.

Să fim înţeleşi: lenea nu mi-a trecut, nu am reuşit să creez multe lucruri în ultimul timp şi gândul mi-e mai mult ca niciodată la vacanţă. Am reuşit în schimb, după un chin prelungit de câteva zile şi multe, multe frustrări, să învăţ o nouă tehnică: bead crochet (sau mai bine zis, croşetatul cu mărgele), deşi nu am de gând să vă arăt ce a ieşit decât atunci când va fi ceva acceptabil. Am făcut şi câteva încercări cu herringbone plat, destul de interesante, zic eu.

Una peste alta, foarte mulţumită sunt de o brăţară pe care am creat-o acum vreo două săptămâni, după ce am vândut prima variantă de brăţară Asteride. Şi cum pasiunea pentru mov nu m-a părăsit încă (se prefigureză totuşi o vară cu mai puţin mov şi cu mai mult verde şi albastru, cel puţin din punctul meu de vedere, pentru că nu am idee care ar fi culorile în trand), iată ce a ieşit în urma unei combinaţii între preluţe mov, şi mărgele de nisip roz şi auriu.










PREŢ BRĂŢARĂ: 40 RON
VÂNDUTĂ

duminică, 8 iunie 2008

Cât de puţin am dăruit...cât de mult am primit înapoi...

În postarea de azi nu o să scriu nimic despre bijuteriile mele, ci despre câteva fete minunate care mi-au devenit prietene deşi nu ne-am văzut niciodată, decât poate în poze, dar cu care mă sfătuiesc aproape zilnic pe mess.

Totul a pornit de la deja "faimosul" interviu şi de atunci mă trezesc zilnic cu cele mai frumoase gesturi din partea acestor fete atât de diferite, dar pe care ne uneşte pasiunea, obsesia, margelelor şi a diverselor obiecte decorative. Într-o ordine absolut "dezordonată" am să adaug aici vorbele bune şi "jucăriile" pe care le-am primit de la fete.

Cristina m-a lămurit cum stau lucrurile cu diferitele tipuri de cristale şi m-a promis unele la preţuri promoţionale :D. Cristina, sper să nu îţi sară alte cliente în cap, ca am scris asta şi dacă da, promit să şterg totul şi să nu mai zic nimic despre acest subiect:P



De la Crissu am primit azi nişte poze cu trandafiri pe care îmi permit să-i reproduc mai jos alături de poeticele denumiri pe care le-a dat talantata mămică de Nairă:

Zâmbind în soare



Romance


Eternitate

Atingere de catifea

Apus de soare

De asemenea, cu Crissu punem la cale o colaborare fimo-margele de nisip despre care nu spun mai multe pentru ca sunt un pic superstiţioasă...şi prefer să o ţin secretă deocamdată.

Despre Sireneanee ce pot să mai zic? Am primit zilele trecut cel mai dragut cadou de la malul mării, cu parfum de valuri şi care şi-a ocupat locul deaspra micului meu studiou de creaţie din sufragerie, aşa pentru mai multă inspiraţie pe viitor. Ca să nu mai zic de faptul că abia aştept tunica indiană pentru nunta unui prieten şi o să fie mov :)



De la Mirela am să reproduc fără prea multe comentarii ceea ce scrie despre mine pe blog, cu singura precizare că şi eu am fost la fel de impresionată când am citit ce ai scris tu şi că nu m-am aşteptat ca un gest care mi s-a părut mai mult decât firesc (să vorbesc despre cele care îmi sunt prietene şi care mă inspiră) să trezească un asemenea val de simpatie.

Sa sti sa multumesti...
Astazi am deschis calculatorul, ca de obicei intru direct pe pagina mea preferata...adica Mariashop.ro.Acolo ma simt bine ori de cate ori intru,sunt fete ce creeaza fac niste bijuterii minunate,mie imi plac bujuteriile la nebunie sa le confectionez,dar in mod deosebit sa le port.Ce vreu eu sa spun e ca una din fetele de pe site astazi mi-a facut o mare bucurie chiar am ramas placut impresionata,a dat un interviu si ce credeti... m-a mentionat si pe mine,normal ca sunt tare fericita si pe aceasta cale vreu sa-i multumesc...Ruxy daca vei citi aici vei sti ca despre tine este vorba...


Restul postării o puteţi citi aici

Apropo, Mirela pe astea două frumuseţi am pus ochii, aşa că aştept să imi spui ce îţi place de la mine, pentru tine sau pentru cele minunate dansatoare ale tale






Cu voia domniilor lor prietenele mele, ultima pe listă, dar nu şi cea din urmă, este sursa mea de inspiraţie pentru brăţata Saraguro şi pentru Asteride, Judith, care mi-a lăsat un comentariu foarte încurajator pe blog:

Dear Ruxy,
Thank you for sending me a link to your bracelet pictures!
Your Hojas Saraguro bracelet is lovely and colorful as the rainbow.I am happy you liked it.
It's ashame I don't understand romanian :-)
I love your "Memoirs of a geisha" and russian leaf necklaces.

Keep on and happy beading,
Judith


Destul cu lauda pentru o singură zi, aşa că o să mă opresc aici! Încă o dată vă mulţumesc, fetelor pentru minunatele daruri şi cuvinte.

marți, 3 iunie 2008

Braţara Saraguro...model din Ecuador, cu inspiraţie din Israel

Sunt foarte mândră de braţara pe care vreau să o arăt azi şi tocmai pentru că sunt atât de mulţuimită de ea (e adevărat că procesul de creaţie a durat vreo săptămână şi că trebuia să tensionez mai puţin guta... ca de obicei asta e una dintre problemele mele pe care încerc să le remediez în timp), m-am gândit că locul ei firesc este după interviul care m-a făcut o mică vedetă în grupul meu de prietene cu aceeaşi pasiune.

Modelul provine de pe un blog al unei israelience foarte talentate, Judith. De la ea m-am inspirat mult în ultimul timp, iar modelul pentru brăţara Saraguro pur şi simplu m-a fascinat şi am decis că trebuie să studiez şi eu modul în care poate fi realizată şi chiar să caut şi unele informaţii despre tribul ecuadorian Saraguro.

Pe scurt, informaţiile pe care le-am găsit despre acest trib care tăieşte şi astăzi într-un mod arhaic, ar fi:

Saraguro sunt cunoscuţi ca fiind agricultori şi crescători de animale domestice, care au reuşit să supravieţuiască secole de-a rândul doar din produsele proprii. Cultivatori de porumb, cartofi, fasole, îmbrăcămintea lor este realizată din lână prelucrată de la propriile turme de oi. În ceea ce priveşte animalele crescute, pe lângă bovine şi ovine, tribul creşte păsări domestice, porci, cai, măgari şi câini de pază pentru turme. Mulţi dintre membrii tribului îşi comlpetează veniturile agro-pastorale din vânzarea produselor de artizant: textile, coşuri, ceramică şi nu în ultimul rând obiecte de podoabă, realizate din mii şi mii de mărgele de nisip colorate.

Acestea fiind spuse, iată varianta mea de brăţară de inspiraţie ecuadoriană:








PREŢ BRĂŢARĂ: 50 RON