Ştiu...a trecut demult şi Paştele şi eu încă nu am apucat să scriu cum a fost la Târgul de Florii de la Muzeul Ţăranului şi nici nu am apucat să le multumesc tuturor fetelor care m-au asaltat pe mail, PM, comentarii cu premii. Pentru că nu vreau să supăr pe vreuna dintre voi pe care aş putea să o uit (fără vorbe mari - îmi sunteţi toate foarte dragi şi o mare parte din ideile de aici sunt inspirate de voi) nu am să nominalizez pe nimeni şi nici nu am să dau leapşa mai departe, deci dacă citeşti aceste rânduri...înseamnă că reprezinţi ceva pentru mine şi te poţi considera "lepşuită":D.
UPDATE la concursurile la care am participat până acumIepuraşii mei (în final au fost vreo 20, din care o parte au fugit la Târgul de Florii, iar o parte au revenit familiei) au obţinut primul loc la concursul organizat de
Beatricedesign şi
www.margeluta.ro. Vă daţi seama cât s-au bucurat când la doar câteva zile după ne-am ridicat premiul.
Jalnică poza, dar pot să vă spun că am ales ceva sârmă argintată, o mulţime de accesorii, mărgele ochi de tigru şi cristale faţetate.
La concursul de la
Mariashop am participat cu colierul Narcisă în Ramuri de Liliac, o piesă care îmi este foarte dragă, prima din colecţia Flora pe care am început-o cu ceva timp în urmă.
Acesta este colajul cu participanţii la concurs şi mai jos câteva imagini cu colierul, încă disponibil.
PREŢ: 170 RONRP-0C-0019
Al doilea colier din colecţia Flora,
Poiana Narciselor, a luat obţinut locul I la concursul de pe
Forumul Roz. Rămâne să aleg premiul în zilele următoare.
La Muzeul Ţăranului a fost...frig, a plouat, dar a fost frumos una peste alta. Lume multă, socializare, atmosferă plăcută. Din păcate, nu am apucat să fac poze, poate data viitoare.