Foto-poveste moscovită - partea a II-a

Miercuri, 24 decembrie 2008 – ora 22.03 (ora Moscovei) – Ajunul Crăciunului

Încă o zi fără Internet, cred că în scurt timp aş putea să mă obişnuiesc fără, dacă aş avea destul de multe lucruri de făcut sau de vizitat ca azi. (Mă duc să fac un duş şi să îmi fac unghiile şi revin să povestesc pe scurt ziua de azi dupa care ma bag la trei pagini de chick-lit si somn, că mâine tata mă ameninţă că mă trezeşte de dimineaţă).

Am dormit ieri noapte ca un bebeluş. Cea mai bună noapte de vreo câteva luni. Oboseala şi-a spus cuvântul şi nu am mai visat nimic, nu am mai gândit nimic, doar că m-am trezit pe la 5 noaptea să beau nişte apă şi asta a fost totul. De la 12 noaptea până pe la 8.30 când m-a trezit tata nu m-am mai gândit la nimic. Ştiu că a început să sune ca un laitmotiv şi încă unul din alea plictisitoare, dar încet, încet Bucureştiul rîmâne în urmă. Şi mai ales, ceea ce e cel mai important, fără atacuri de panică.

Ziua de azi? Autobuz panâ la Gara Kievskaya, pe pod peste râu, văzut rate sălbatice zgribulite de frig într-o ninsoare uşoară şi caldă, pierdut vreo oră cu tata la biroul lui, fumat destul de mult cât l-am aşteptat pe el să-şi termine treburile şi apoi am luat-o la pas printr-o ninosare uşoară spre Noul Arbat. Am stat puţin în faţă la fosta Casă a Prieteniei Popoarelor, fost castel al unei knezine ruse, o clădire absolut fabuloasă care mă fascina la fel de mult la 9 ani ca şi acum şi pe care am regăsit-o la fel de frumoasă (arhitectură cu scoici :P, take a look)

Iarnă moscovită cu gândul la knezina de pe vremea lui Petru cel Mare

Dreaming, dreaming la o viaţă demult apusă

Pe Noul Arbat nu m-am putut abţine să nu colind vreo câteva magazine de lux...brrrr, nu întrebaţi nimic de preţuri şi am făcut câteva poze cu bradul imens din mijlocul Arbatului.

Tata în faţa bradului de pe Noul Arbat

Pe Noul Arbat ultima oprire a fost la Dom Knighi – cea mai mare librarie din Moscova. Am stat mai bine de o oră să rasfoim cărţi despre mărgele. Câteodată mă întreb câtă răbdare poate să aibă tata să se uite cu mine la lucruri de care sunt convinsă că nu are nici cea mai mică idee şi de care nu cred că va avea vreodată sau care nu îl vor interesa niciodatată. În final eu mi-am luat o carte despre mărgelit şi tata o agandă de anul 2009. Ne-am întors cu metroul la Gara Kievskaya şi am făcut câteva cumpărături în supermarketul favorit al lui tata: din nou pui şi somon fume, vin italian, alune, hmm... alimente de simţit bine în Ajun de Crăciun. De la Kievskaya din nou troilebuz până la ambasadă şi masa de Ajun: supa de ciuperci, sandvişuri cu somon, pauză pentru o cafea, pui cu cartofi prăjiţi, vin şi alune. Într-un cuvânt: iar am mâncat ca sparţii.

Ora 22.50: Tata s-a dus să se culce. Me, încă mai bântui pe aici după ce mi-am făcut o baie şi acum mă pregătesc să citesc ceva. Noapte bună, promit să trăiesc cu poftă fiecare zi ce mi-a mai rămas în Moscova. Deja începe să îmi placă să fiu aici şi coşmarurile de acasă încep să dispară. Mă răsfăţ şi sunt răsfăţată, aşa că nu am de ce să îmi plâng de milă. Pa, pa atacuri de panică şi coşmaruri!