Au trecut câteva zile bune de când m-am întors din "aventura rusească", via "mini-aventura ucraineană", aşa încât sentimentele şi amintirile au început să se sedimenteze, iar fotografiile nu mai îmi par aşa de bune ca atunci când le-am făcut, dar la insistenţele câtorva prieteni şi cum cred că e păcat ca aceste amintiri şi poveşti să se piardă, am decis să postez în vreo câteva părţi "jurnalul de bord" aşa cum a fost scris el în timp real, alături de o serie de poze din aventură.
Luni, 22 decembrie 2008 – 18.50 (ora Ucrainei), 19.50 (ora Rusiei), la aprovimativ o oră de graniţa Ucrainei cu Rusia.
Pregătiri pentru a doua noapte în tren, după o noapte pe care mai bine încerc s-o uit sau de care să îmi aduc aminte cât mai puţin. Una dintre cele mai proaste nopţi din ultimul timp, nu vorbim de atacuri de panică sau altceva, adica au fost şi vreo două tentative de atacuri de panică, dar le-am anulat privind pe geam. Nu am reuşit să dorm mai deloc, trenul a mers absolut infernal, când alergând şi aruncîndu-mi capul când într-o parte când în alta, când frânând aiurea în secunda în care încercam să adorm, iar senzaţia era că alunec, că mă scufund. Afară furtună şi pădurile ucrainiene, sate fantomatice şi gări la fel de fantomatice, foarte potrivite cu starea mea de spirit. Oricum o parte din griji încep să dispară sau aşa ar trebui să fie.
O senzaţie absolut ciudată în momentul în care pe la trei dimineaţa vagonul a fost ataşat la o altă locomotivă, din partea cealaltă şi m-am trezit că mergem în direcţia opusă. Una peste alta când s-a făcut în sfârşit ora 8 dimineaţa am zis „doamne ajută”. La 10 şi jumătate la Kiev, deja într-o stare psihică mai bună. La 1000 de km de grijile din Bucureşti şi unde mai pui şi că am avut parte şi de ceva zăpadă, nu foarte multă ce-i drept, dar ce mai contează. La capitolul realizări pentru cele două zile se poate bifa faptul că am fumat mai puţin, mă lupt să alung atacurile de panică (din tot sufletul sper ca în noaptea asta să nu mai fie cazul) mai ales că mâine la 5 dimineaţa ar trebui să fim în gara Kievskaya din Moscova.
O zi agreabilă în Kiev: la 10 jumătate am coborât din tren şi am luat metroul vreo 4 staţii spre centru, plimbare de vreo oră şi ceva pe o vreme rece, dar reconfortantă după o zi şi o noapte în tren, vizitat Catedrala Vladimir, întoarcere în zona gării şi uite că s-a produs şi cea mai ciudată chestie a zilei: tata a propus să mergem să mâncăm la McDonald’s. Şoc: tata, care nu cred că a fost în viaţa lui decât de vreo două ori la Mc şi atunci numai pentru că l-am obligat eu. Oki, recunosc a fost funny să îl văd pe mâncând hamburger şi mai ales să îl conving că dacă nu şi-a terminat paharul de cola, poate foarte bine să îl ia cu el pe stradă. :)
Cât am scris eu aberaţiile astea şi am ascultat vreo câteva melodii de pe CD-ul de la Vlad (că altă muzică nu am mai avut timp să mai downloadez înainte de plecare) am ajuns aproape de graniţă, am trecut deja de controlul ucrainean şi suntem în aşteptarea celui rusesc. Din păcate aici nu mai e zăpadă, poate la Moscova.
Mai am ceva mai puţin de două ore din baterie, dar nu ştiu ce aş mai putea scrie. Maine descarc pozele de la Kiev, sper să meargă pentru că le-am făcut pe telefonul lui tata, am meu fiind descărcat. Să vedem cum pot să le transfer de pe un telefon pe altul şi după pe laptop. La live blogging nu mai visez că nu ştiu unde aş putea să găsesc net. Mai bine, că aşa n-o să fiu tentată să stau la taclale pe mess cu cei de la Bucureşti. În afară de Rudotel nu simt lipsa nimănui de acasă şi dacă l-aş avea cu mine pe motanul meu negru şi pufos, mai că nu mi-ar mai veni să mă întorc.
Ieri noapte într-una din rarele reprize de somn de jumătate de oră am avut ceva coşmaruri cu serviciul dar nu îmi mai aduc aminte mai nimic. Vag parcă că mă certam cu Eliza şi cu Ovidiu de la foto, nu găseam ce ne trebuie să ilustrăm o ştire sau nu ştiu exact ce.
M-am întrerupt pentru cîteva minute că tata mă bătea la cap să îi explic care e treaba cu blogging-ul. In rest...positive thinking or at least try to think positive. Nu mai e nimic în Bucureşti, nu mai am de ce să îmi las gândurile să o ia înapoi. O să fie un 2009 bun, mult mai bun decât anul ăsta. Sunt eu sigură că se vor schimba multe şi în bine, pentru că 2008 a fost unul dintre cei mai proşti ani din viaţa mea, al doilea cel mai prost an din viaţa mea, după anul în care nu a mai fost mama. Dar cum ziceam 2009 trebuie să fie un an bun şi o să fie.
Luat prima guma Nicorette în momentul în care m-am apucat de scris. Destul de mare concentraţia de nicotină, multumitoare chiar, mai rămâne de luptat cu plăcerea gestului de a aprinde o tigară. Vom vedea cum scăpăm şi de ăla. Lucruri foarte intelectuale nu am făcut în tren în cele două zile, adică până acum am citit, ca să pastrez bateria de la laptop (nu am cum să o încarc, nu există decât două prize pe 220v, dar se pare că nu merg), dar nimic inteligent ci numai click-lit, de care ar fost fascinată în ultima vreme.
În amintirea zilei petrecute la Kiev, azi (6 ianuarie) cînd editez jurnalul de călătorie am ascultat Ruslana:
Şi mi-am permis să citez mai jos comentariile user-ului care a postat "Dance with the wolves" pe YouTube: Dance with the wolves' by Ruslana, Ukrainian singer is dedicated to the events that took place in Ukraine, 2004. At that time corrupted and pro-Russian Ukrainian government overturned democratic election of a president, and nominated their candidate, who lost an election, as a president. To protect democracy, hundreds of thousands of people began peaceful mass protests on main city squares, and especially on "Square of independence," Kyiv (Maidan Nezalezhnosti). These civil disobedience protests became to be known as "Orange Revolution." People stood in the cold and dirty tents in the middle of a winter for couple of months and never left "Square of independence." They won their right to elect a candidate, who previously won presidential election. Ones again Ukraine returned to its old practice of democracy started long time ago by free and fearless ancestors called Cossacks. Some shots on this video are real shots from "Orange Revolution," and when they were made no one knew for sure that police will not open a fire at the people at any time.
Bonus - o melodie a Ruslanei în ucrainiană "Wild Dances"
Marţi, 23 decembrie 2008 – ora 20.08 (ora Moscovei)
Fără pic de inspiraţie şi cu capul aproape picându-mi pe tastatură de somn. O să rezum în câteva faze ziua de azi şi apoi mă duc să dorm. La ora 5 dimineaţa am păşit pe peronul Gării Kievskaya pe un început de ger fără zăpadă. Am avut un moment, în care vântul îmi răvăşea părul în timp ce înaintam prin noapte pe peron, în care m-am simţit eliberată de tot, inclusiv de noaptea obositoare din tren. Aerul rece al Mosocovei m-a eliberat pentru moment (şi momentul pare să se fi prelungit până acum) de toate grijile lăsate în Bucureşti. Am ajuns la ambasadă în vreo jumătate de oră, (începuse să ningă) şi după un duş fierbinte m-am prăbuşit în pat. Dacă nu ar fi insistat tata să mă trezesc pe la ora 9.30 cred că aş fi dormit şi acum.
Restul zilei a fost una care a presupus în mare parte diverse drumuri administrative, să le zicem. La Kievskaya din nou pentru schimb valutar, apoi la fostul birou al lui tata din apropiere de Kremlin, o plimbare pe Vechiul Arbat pe o ninsoare liniştită dar hotărâtă, cumpărături la supermarketul de la Kievskaya, din nou în apartmanetul din ambasadă unde am pregătit prânzul la care ne-am delectat cu somon fume şi un alt peşte afumat, pui şi cartofi prajiţi. Cum nu se poate mai plin de calorii totul. După amaiza s-a încheiat cu o plimbare la ceea ce tata numeşte „magazinele din deal”, o serie de magazine de pe Bulevardul Universităţii, în apropiere de ambasadă. Şi acum mă duc să citesc un pic şi apoi direct la somn.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu