Foto-poveste mosocovită - parte a IV-a

Vineri, 26 decembrie 2008 – 22.06 (ora Moscovei) – A doua zi de Crăciun

Planurile mele de ieri nu s-au potrivit cu ziua de azi. Nu am ajuns la Cerkizovski, dar unul dintre obiectivele pe care le vizam la Moscova l-am îndeplinit, adică am găsit un magazin de mărgele şi accesorii, exact unde mă aşteptam mai puţin, în mall-ul lui tata de la Kievskaya, la doi paşi de supermarketul de unde ne cumpărăm în fiecare zi mâncare. Aşa că azi dimineaţă aproape 600 de ruble au zburat pe mărgele :))

Catedrala Iisus Mântuitorul

Poză de turist în faţă la Catedrală

Poză de "localnic" în faţă la Catedrală

Bradul din faţa Catedralei Iisus Mântuitorul

Catedrala şi bradul

Apoi am luat metroul până la Catedrala Iisus Mântuitorul. Ne-am plimbat prin catedrală, am făcut multe poze. A fost cald azi şi chiar a ieşit pe alocuri şi soarele. Temperatură destul de scăzută (-6 grade), dar cum nu a bătut vântul mi s-a părut că e foarte cald, sincer încep să mă obişnuiesc. Am urcat pe podul de lângă Catedrală şi am făcut din nou poze, cu statuia lui Petru cel Mare pe corabie, cu Kremlinul şi Biserica Vasile Blajinul.

Pe pod lângă Catedrala Iisus Mântuitorul

Statuia lui Petru cel Mare pe corabie, fotografiată de pe podul de lângă Catedrală

Peisaj în ceaţă cu râul Moscova

Kremlinul departe în ceaţă

Încă o poză cu Kremlinul văzut de pe pod

Ultima din seria pod

Despre Catedrală cuvintele sunt de prisos...ca orice edificiu important din Mosocova, ruşii au avut grijă să fie gandios şi să te copleşească, fie că eşti turist, fie că eşti de-al lor. Am aprins câteva lumânări şi apoi am ieşit în aerul rece de afară cu sufletul ceva mai liniştit şi mai vesel. Recunosc că în momentul în care am aprins lumânările m-am gândit la mama şi la viaţa mea zbucuimată din Bucureşti şi am simţit din nou că am lăsat încă ceva în urmă. Aş putea să trăiesc aici şi să o iau de la capăt... nu aş avea niciun regret. Din păcate nu se poate şi va trebui să dau piept cu realitatea de acasă, mă rog, ceea ce s-ar putea numi acasă, Bucureştiul.

De la Catedrală am mers ceva vreme pe jos la plimbare, după care am luat metroul până la Mayakovskaya. Făcut poze în staţia de metrou, ceea ce promit să „produc” şi în zilele următoare pentru că au ieşit nişte fotografii destul de interesante.

După-amiază tata a mai avut o întâlnire de afaceri. Am mers cu el şi am profitat de ocazie să stau două secunde la un calculator şi să verific mailul şi mess-ul. În afara binecunoscutelor mass-mess de Crăciun nu m-a bucurat decât un mesaj offline de la Alis în care îm ura toate cele bune de sărbători şi călătorie plăcută şi mă îndemna să pun povestea vacanţei mele şi mai ales cât mai multe poze pe blog.

Ora 00.07 – M-am uitat o secundă prin pozele făcute ieri şi azi. Câteva de la Catedrală sunt reuşite şi asta pentru că am avut parte de puţin soare, restul sunt absolut execrabile, ceţoase şi cred eu şi puţin mişcate. Nu ştiu ce voi alege pentru blog. Cât despre cele de la Kiev, vor trebui refăcute pentru că nu am cum să transfer de pe telefonul lui tata. Vor trebui refăcute dacă vom mai avea răgaz de 4 ore în Kiev şi mai ales răgaz pe timp de zi în Kiev la întoarcere. A zis cineva ceva de întoarcere??? Nu vreau să mă gândesc, numai gândul ăsta şi mă ia cu fiori. Atacurile de panică stau la cotitură la intrarea în Bucureşti sau poate doar aşa cred eu. Poate că m-am vindecat definitiv de ele...Dar vreau să rămân aici, suspendată într-o lume şi o viaţă în care mi se fac toate plăcerile, în care mă plimb toată ziua şi vizitez monumente, în care seara mănânc numai delicatese şi scriu în jurnal, pentru ca apoi să ma bag în pat şi îmi citesc literatura de duzină şi adorm plină de speranţe pentru a mă trezi a doua zi şi a o lua de la capăt. O lume în care mă simt ca o prinţesă sau ar trebui să zic ca o kneazină.

Trebuie să recunosc încă o dată că tata chiar mi-a făcut orice hatâr posibil şi imposibil, ba chiar pot spune că m-a scărpinat în coarne (aşa cum zicea mama despre răsfăţat). De aş putea să îi întorc vreodată grija pe care mi-o poartă acum, aş vrea din tot sufletul să o pot face. Cert este faptul că excursia asta ne-a unit foarte mult şi suntem mai apropiaţi acum decât am fost în toată viaţa şi mai ales, lucrul care mă bucură cel mai mult, putem să vorbim absolut orice fără să avem reticenţe şi gânduri ascunse şi false pudori. Măcar pentru atât şi ştiu că mama se bucură de acolo sus de unde ne priveşte! Am trecut amândoi peste idei preconcepute şi diferenţă de vârstă şi am ajuns să vorbim ca de la om la om şi nu doar aşa de complezenţă. Sper să fie bucuroasă să ne vadă împreună vorbind şi plimbându-ne. Ce nu aş da să fie şi ea aici! Dar într-un fel ştiu că e, prin noi şi pentru noi. Dacă nu ar fi fost ea acolo sus să vegheze drumul nostru nu ar fi fost aşa lin, nu am fi reuşit să ajungem aici, luminile Moscovei nu ar fi sclipit pentru mine în acest sfârşit fast de an 2008 nefast.

Şi cum ar fi dacă am suspenda clipa? Dacă totul ar rămâne aici? Dacă nu ar trebui să mă mai întorc? Dacă aş avea din ce să trăiesc aici, nu m-aş mai întoarce pentru niciun motiv din lume. Aş putea să mă obişnuiesc cu tot, aş uita de tot ce am acasă...bine, aş putea să îmi aduc motanul să îşi trăiască ultimele clipe la Mosocva şi să alerge după veveriţe şi pisici moscovite şi mâncarea nu ar fi nicio problemă pentru el pentru că am ochit un magazin foarte mare cu mâncare de câini şi pisici în mall-ul favorit al lui tata. VISEEE..........Noapte bună, Moscova, noapte bună, Bucureşti! Mă duc să îmi citesc cele câteva pagini de junk-lit şi să dorm, mai ales că e aproape ora 1.00 şi tata promite ca mâine să ma alerge iar prin cel puţin o jumătate de oraş.