joi, 6 mai 2010

Colecţia Flora: Câmp de maci în flăcări

Este una dintre cele mai elaborate lucrări din ultimul timp, dar nu neapărat şi favorita mea, poate şi pentru simplul motiv că era în plan de prea mult timp şi a necesitat prea multe zile de lucru, mult prea multe pentru ca în final rezultatul să mai fie pe măsura aşteptărilor mele.

Îl visam altfel, colierul meu cu maci, poate sub influenţa impresioniştilor, poate chiar sub cea a macilor lui Monet.



Nu ştiu, nu realizez dacă îmi place sau nu. Am avut sentimente din contradictorii în legătură cu vreo câteva din piesele mele de până acum. Ceva de genul: îl privesc acum şi îmi spun că e foarte frumos şi peste o oră sau două când îmi mai arunc ochii pe manechinul pe care îmi ţin fie o piesă în lucru, fie ultima terminată să nu mai îmi placă deloc sau să îi găsesc fel şi fel de minusuri pe care nu i le vedeam la început.

Dar a durat mult prea mult elaborarea lui pentru a mă mai apuca din nou. Pur şi simplu nu mai am răbdare să îl reîncep, pentru că baza i-am refăcut-o de vreo patru ori şi 3 flori s-au împrăştiat tocmai când erau gata. Tipic pentru nestatornicia macilor...

În final am ajuns la un compromis în care am reuşit să îmbin trei tehnici (netting pentru bază, brick pentru flori şi peyote pentru frunze) şi asta a fost.

Vă las să vă daţi singuri cu părerea, nu înainte de a constata că orice aş face şi oricât de mult aş încerca să simplific totul, cumva colierele din ultimul timp au tendinţa de a se transforma în tablouri.




PREŢ: 350 RON

Un comentariu: