Am văzut în urmă cu câteva zile un concurs de fimo pe forumul lui Beatrice şi mi-am zis că eu n-o să fiu în veci în stare să produc vreo drăcovenie din aia, dar ieri după amiază, în pană de inspiraţie şi oarecum obosită de ala mele mărgele de nisip am scos dintr-o cutie câteva pătrăţele de fimo cumpărate prin primăvară, Dumnezeu mai ştie în ce scop. După câteva ore de documentare pe net şi un iepure trăznit la activ, m-am aventurat la creaturi mai complicate şi am descoperit şi o metodă foarte ingenioasă de a economisi materie primă şi de a face animăluţele mai uşoare.
De ce aveţi nevoie:
- folie de aluminiu (eu am folosit clasica folie de aluminu pentru împachetat alimente)
- fimo în culoare în care doriţi să creaţi corpul sau capul creaturii

Cum procedaţi:
- mototoliţi o bucată de aluminiu
- modelaţi bucata de aluminiu astfel încât să obţineţi o sferă

- încălziţi în palme bucata de fimo, apoi o presaţi, puneţi sfera de aluminiu în mijloc şi începeţi să o acoperiţi cu fimo

- obţineţi în final o sferă identică cu cele făcute integral din fimo, dar ceva mai uşoară, pe care puteţi să începeţi să o modelaţi pentru a-i da forma corpului sau capului creaturii.
Iată şi câteva dintre personajele create de mine cu această tehnică
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu